
O colecție inedită din cele mai frumoase lucrari ale genului, de la epoca de aur a tango-ului argentinian tradițional si până la misteriosul tango al lui Astor Piazzolla, și nu în ultimul rând trăgând un ochi jucăuș si inspre piesele de tango românești care a facut la vremea lui deliciul unor întregi generații!
Veti asculta lucrari precum „ Malena”, „Por una Cabeza”, „Maria de Buenos Aires”, „ Jaquinto Chiclana”, dar si savuroasele „Cel mai frumos tango din lume”, „ Tango-ul de demult”, „ Primul nostru tango”.
Artiștii serii sunt după cum urmează:
IULIA MERCA – este mezzosoprană și solistă a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Laureată a unor importante concursuri internaționale (Hariclea Darclée, Festivalul Liedului Românesc, Concursul Mozart), a colaborat cu dirijori și artiști de renume și a interpretat roluri de referință pe scena lirică, unul dintre cele mai îndrăgite fiind cel al Mariei din operita lui A. Piazzolla “Maria de Buenos Aires”.
Versatilitatea și expresivitatea vocii sale i-au deschis drumul către proiecte variate, de la operă și muzică simfonică până la recitaluri camerale și concerte crossover, unde explorează cu pasiune universul poetic și muzical al tangoului.
IRINA INDREI – pianistă corepetitoare al corpului de balet a Operei Maghiare din Cluj-Napoca, profesoară de pian la Colegiul de Muzică „ Sigismund Toduță „ si totodată doctorandă a Academiei de Muzică „ Gheorghe Dima”.
Cu o experiență scenică bogată de peste 150 de spectacole de tango argentinian, este unul din pianiștii care au făcut o profesie din acest gen muzical, interpretând lucrari de referință ale genului din repertoriul marelui compozitor Astor Piazzolla, dar si a compozitorilor din epoca de aur a tango-ului argentinian precum Anibal Troilo, Carlos Gardel, Horacio Salgan, Osvaldo Pugliese, Francesco Canaro, Juan D’Arienzo.
ROBERT INDREI – este singurul bandoneonist român care cântă in cadrul unei orchestre de tango argentinian.
Studiază bandoneon-ul cu maestra Ayelen Pais (Argentina) si Yvonne Hahn (Franța). Bandoneon-ul este instrumentul emblematic al muzicii de tango argentinian si sufletul acestui fenomen numit Tango. Pasiunea sa pentru bandoneon l-au adus in fața publicului în mai toate sălile de filarmonică din țară dar si pe scenele festivalurilor de tango argentinian din România.
Cei trei artiști au adus acest concept muzical inedit pentru prima dată pe scena Filarmonicii de Stat Brasov in calitate de solisti invitați.
Acestia fac parte totodată din Asociatia „Cluj Tango Orchestra„ care concertează in parteneriat cu Opera Națională Română din Cluj Napoca si cu sprijinul Ambasadei Republicii Argentina în România.
Gazda serii va fi Sala Dalles, o locație binecunoscută si un pol de cultură al orașului care nu mai are nevoie de prezentare.
Accesul in sală se face cu 15 minute înainte de începerea reprezentației, iar pe timpul acesteia vă rugam sa aveți telefoanele pe modul „silențios”
Asadar, vă așteptăm cu drag sa ne fiți alături in călătoria noastră de TAN-GÓ, un șirag de perle din visteria tango-ului universal!