Hai să lămurim din start: nu trebuie să știi nimic.
Deci nu-ți face griji dacă singura ta experiență e că știi ce-ți place să miroși.
Nu trebuie să fi citit despre Grasse, nu trebuie să recunoști un chypre cu ochii închiși și nu trebuie să ai „nas fin".
Mulți dintre cei care au venit la ateliere credeau că nu disting lavanda de iasomie. Au plecat cu parfumuri pe care le poartă și acum.
Atelierul durează între două ore și jumătate și trei, depinde de cât de mult ne prinde povestitul.
Începem cu partea pe care eu o iubesc și pe care o s-o iubești și tu: de unde vin parfumurile, cum se fură meseria de parfumier, ce înseamnă de fapt piramida aia olfactivă despre care scrie prin reviste și cum se fac combinările între familiile de mirosuri fără să dai greș.
De ce unele miresme ne fac să ne oprim pe stradă și altele ne dau dureri de cap.
Apoi discutăm despre ce înseamnă layering - arta de a suprapune aromele ca să obții ceva ce nu mai are nimeni altcineva.
Și pe urmă vine partea bună. Ai în față esențe cu zeci de note, pipete, sticluțe și timp. Miroși. Te răzgândești. Mai miroși o dată. Amesteci.
Te ghidez pas cu pas - nu te las să pleci cu ceva ce nu îți place.
Nu există greșeli la atelierul ăsta. Există doar combinații pe care ajungi să le porți săptămâni întregi și altele pe care le oferi cadou unei mătuși cu care ai o relație neclară.
E o experiență foarte tactilă și relaxantă.
Pur și simplu te deconectezi de tot, te concentrezi pe mirosuri și stai la povești cu oameni care au aceeași curiozitate ca și tine.
Nu e un curs academic, ci o după-amiază în care experimentăm, greșim, râdem și, la final, pleci acasă cu o creație proprie de care să fii mândru/mândră.
Și cu sentimentul plăcut că ai făcut ceva deosebit într-o seară de luni.
Dacă vrei să încerci ceva nou și să vezi lumea parfumurilor „din interior”, te așteptăm la atelier! Detaliile despre înscriere sunt pe afiș.
Locuri limitate. Rezervă un loc cât mai repede!