Skip to main content

Orchestra Simfonică București - Concertul Tradițional de Anul Nou - Classic Queen Vibes

By Bucharest Team

  • EVENTS
  • 30 DEC 25

Orchestra Simfonică București te invită la Concertul Tradițional de Anul Nou, ediția a XIII-a A: Classic Queen Vibes, un spectacol exploziv care onorează moștenirea legendară a trupei Queen. Respectând tradiția noastră, prima parte a concertului va fi dedicată muzicii clasice, oferind o experiență rafinată cu lucrări care au inspirat generații. În partea a doua, urmează muzica formației Queen și a inegalabilului Freddie Mercury, un artist care a marcat istoria rock-ului prin inovație și diversitate, de la imnul rebel „Bohemian Rhapsody” la energia contagioasă a nemuritoarelor hituri „We Will Rock You”, „Somebody to Love”, „Don’t Stop Me Now”, emoționantul „Who Wants to Live Forever” și vibrantul „The Show Must Go On”, este reimaginată într-o combinație captivantă de noi orchestrații originale și inepuizabila energie rock. Fiecare notă captează spiritul Queen, o trupă care a cucerit lumea cu versatilitatea sa și cu performanțe live memorabile.

Pe 30 decembrie 2025, ora 19:30, la Sala Palatului, Orchestra Simfonică București va transforma scena într-un spațiu unde clasicul devine avangardist, iar rock-ul capătă o nouă dimensiune orchestrală.

Classic Queen Vibes nu este doar un concert – este o revoluție muzicală care sparge barierele genurilor, aducând împreună sufletul orchestrei și spiritul liber al rock-ului. Vino să te lași purtat de ritm, să cânți și să onorezi moștenirea Queen, într-un spectacol care redefinește ce înseamnă o experiență live!

Rezervă-ți locul pentru această seară memorabilă și hai la concert! Nu rata șansa de a fi parte dintr-un spectacol unic!

Durata: 2 ore, cu o pauză de 20 de minute între părți

Atenție! Spectacolul poate include sunete, efecte și lumini stroboscopice de intensitate ce ar putea ajunge uneori la valori intense.

Programul poate suferi modificări.

 

Regulament de participare

Copiii au acces de la 7 ani, doar însoțiți de un adult.

Biletele nu sunt returnabile, indiferent de motiv.

Dupa începerea spectacolului locurile afișate pe bilet nu mai pot fi garantate.

 

Bilete persoane cu dizabilități

Accesul pentru persoanele cu dizabilități se poate asigura gratuit si se adresează exclusiv persoanelor cu handicap grav sau accentuat plus un însoțitor al acestora. Accesul în sala de spectacol va fi permis doar pe baza prezentării documentelor justificative, în original.

Visit around