Skip to main content

Școala de Vară "Next Citizen"

By Bucharest Team

  • EVENTS
  • 20 JUL 26 - 26 JUL 26

Atelierele:

● 20 iulie - România democratică: statul de drept și partidele politice
Introducere în principiile democrației, separația puterilor în stat și rolul
partidelor politice într-un sistem democratic

● 21 iulie - Dezinformare și campanii electorale
Atelier dedicat identificării dezinformării, analizării mesajelor politice
și înțelegerii modului în care funcționează campaniile electorale

● 22 iulie - Uniunea Europeană
Atelier despre funcționarea instituțiilor europene și impactul acestora
asupra cetățenilor, facilitat de Consiliul Național al Elevilor și un invitat
special

● 23 iulie - Parlamentul și procesul legislativ
Explicarea procesului de elaborare și adoptare a legilor, urmată de o
vizită la Parlament și o discuție cu un parlamentar

● 24 iulie – Președintele și instituțiile statului
Explorarea rolului Președintelui României și a relațiilor dintre
principalele instituții ale statului, inclusiv printr-o vizită la Administrația
Prezidențială

● 25 iulie - Primării și administrația locală
Prezentarea atribuțiilor administrației locale și a modului în care sunt
gestionate problemele comunității, completată de o vizită la Primăria
Municipiului București

● 26 iulie - ONU, NATO și marea simulare finală
Discuții despre organizațiile internaționale și rolul lor în politica
globală, urmate de o simulare care va reuni temele abordate pe
parcursul întregii săptămâni.

Clarificari importante:

● Toate locațiile vor fi diferite. Locația afișată pe pagina iabilet reprezintă doar un punct de referință orientativ, iar fiecare dintre cele șapte ateliere se va desfășura într-o locație distinctă. Aceste informații vor fi comunicate participanților în prealabil.

● Taxa de participare include accesul la toate cele șapte ateliere.

Absența de la unul sau mai multe ateliere nu conferă dreptul la rambursarea integrală sau parțială a taxei achitate.

● Programul este destinat exclusiv tinerilor care au domiciliul în București sau județul Ilfov.

● Felurile principale de mâncare nu sunt incluse în taxa de participare și vor fi asigurate de participanți.

● În funcție de locație, parteneri și specificul activităților, anumite gustări, snacks-uri sau băuturi pot fi oferite participanților în mod gratuit.

● Include un goodie bag

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la contact@eucivitas.com sau pe pagina de Instagram @nextcitizen.school

Visit around