Vă invităm la o călătorie prin curentele artistice ale istoriei:
- să aprofundați spiritualitatea renașterii,
- să vă lăsați cuprinși de exuberanța barocului,
- molipsiți de optimismul clasicismului,
- tulburați de patosul romantismului
- și elevați de ineditul modernismului.
Interpretarea organistului-compozitor Cristian Petculescu va fi însoțită de o prezentare în care vă va povesti despre trăsăturile fiecărui curent artistic în parte.
În program lucrări de: Andrea Gabrieli, Girolamo Frescobaldi, François Couperin, Dietrich Buxtehude, Johann Sebastian Bach, Christian Heinrich Rinck, Théodore Dubois, Louis Vierne, Charles Tournemire, Cristian Petculescu