O echipa de teatru social încearcă să documenteze viața rezidenților unui azil, invitând pe scenă un bărbat din azil marcat de pierderi și ani de izolare.

Pe măsură ce interviul devine tot mai personal, apar tensiuni între adevărul omului și mecanismele spectacolului.

Intervenția neașteptată a unui alt personaj tulbură granița dintre realitate și ficțiune, dezvăluind fragilități comune. Spectacolul devine un spațiu al confruntării cu memoria, cu dorul și cu limitele empatiei.

În final, teatrul și viața se amestecă într-un moment care pune sub semnul întrebării acceptarea conventiilor, amintirile si memoria lor.